[Vizualizeaza restul pozelor aici!]

Echipajul velierului Phoenix, Marius si Catalina Albu, a ajuns in Trinidad. Am ancorat in golful Chaguaramas unde nu erau prea multe ambarcatiuni, asa, ca altadata. Am pus dinghyle la apa si ne-am indreptat spre Cruise Inn Marina unde se afla birourile pentru Imigrari si Vama. Motorul de la dinghy a inceput sa dea rateuri, mai dam si la vasle de nevoie.  Am incheiat repede formalitatile de intrare. La un hotel am schimbat bani iar de la supermarket am facut o aprovizionare. Ne-am reintors la barca la vasle. Am pregatit o mancare chinezeasca. Seara am vizionat doua filme.

Am inceput a doua zi cu repararea motorului de la dinghy. Marius la desfacut si a constatat ca turbina de la pompa de apa avea toate aripioarele rupte. Am plecat la vasle la Power Boat Marina. La birouri am fost intampinati cu bucurie. Toata lumea ne-a urat bun-venit, ne-am simtit ca acasa. Am programat sa ridicam barca dupa o saptamana. La un magazin din apropiere am gasit o turbina noua. Marius a inlocuit-o si am putut sa folosim motorul de la dinghy.  In intervalul de timp ramas pana la ridicarea barcii ne programam o vizita la insula Chacachacare.

Insula se afla la sase mile distanta de golful Chaguaramas. Punctul de interes al acestei insule este o leprozerie care a functionat intre anii 1924 si 1984.

Jungla a acoperit mare parte din pavilioane iar intemperiile au distrus restul. Un alt obiectiv pe care l-am vizitat a fost farul de pe insula. Unul din cei doi paznici ai farului ne-a fost ghid. Plin de amabilitate ne-a descris farul si modul in care functioneaza.

Dupa doua zile ne-am intors in ancorajul Chaguaramas. Am facut ordine in barca, ne-am planificat reparatiile.

In saptamana care a urmat am ridicat barca in santier.

Au urmat patru saptamani de munca intensa. In prima saptamana Marius a curatat si spalat barca pe exterior, a curatat chitul si siliconul din jurul derivorului. A demontat patul dublu din babord pentru a avea posibilitatea sa lucreze la chila. A urmat o perioada de munca pe care Marius a numit-o :"penitenta".

In fiecare zi de dimineata pana la lasarea intunericului Marius a stat in genunchi muncind la chila. A desfacut si scos buloanele care fixau varangile si a inceput sa ciopleasca lemnul chilei. O parte din lemn era putred si a trebuit inlocuit. Aceasta operatiune a fost migaloasa, a necesitat multa rabdare si mult timp.

(Reparatii la chila)

Partile putrede au fost inlocuite cu lemn de stejar si cu lemn de tek. Bucatile de lemn au fost fixate cu cleiuri speciale rezistente la apa. Dupa doua saptamani de penitenta partea putreda a chilei a fost inlocuita complet.

Urmatoarea operatiune a constat din ridicarea barcii in travelift pentru a putea desprinde derivorul. Marius a curatat talpa derivorului.

(reparatii la derivor)

Cu mare greutate a reusit sa ineparteze adezivul si fibra rupta de sub barca. Timp de doua zile Marius a reparat portiunea de sub barca unde a fost derivorul. A chituit, a pus fibra si a lasat sa se usuce. Am curatat apoi buloanele si gaurile lor.

Zilele pareau istovitor de lungi. Marius incepea munca de dimineata la ora 6, pe racoare. In jurul orei 8 luam micul-dejun. Urmau apoi ore chinuitoare de munca in barca. Cioplitul lemnului putred a fost una din incercarile cele mai grele. Conditiile de sauna si pozitiile incomode au fost un calvar.

Pentru mine a fost mai usor. Am avut si eu misiunile mele: am curatat diverse lucruri din barca, am spalat rufe, am mers la birou pentru a rezolva diverse probleme. La ora pranzului mergeam in afara santierului si cumparam mancare de la una din tarabele aflate de-a lungul drumului. De fapt la pranz serveam cateva fructe si beam sucuri cu gheata. La ora 18, dupa un dus binefacator urma cina. Mancarea cumparata la pranz se mentinea calda si o savuram cu placere acompaniata de cateva beri.

Sambata aveam o misiune foarte importanta. La ora 6.30 dimineata plecam cu un microbuz la piata aflata la cativa km distanta. Pentru o suma fixa, 5 dolari, microbuzul ne lua din fata marinei, ne ducea la piata si ne astepta pana faceam cumparaturile. Piata in Trinidad este un loc foarte pitoresc, aglomerat, plin de culoare. Este o abundenta de fructe (banane, portocale, pepeni, ananas, nuci de cocos, etc), legume (rosii, castraveti, ardei, cartofi dulci, varza, diverse tipuri de salata, dovleac, dovlecei, etc), mirodenii dar si carne de pui, capra, peste. Fara o lista bine pusa la punct esti pierdut. Nu stii ce sa cumperi. Vanzatorii te imbie in fel si chip; sunt foarte prietenosi. Daca te vad cu aparatul de fotografiat nu scapi fara o poza. Dupa ce umpleam sacosele cu toate cele necesare ne urcam in microbuz fericiti ca avem iar camara plina pentru o saptamana.

Cea mai mare bucurie la sfarsit de saptamana era un gratar din carne de pui dupa orele de munca, evident.

Ziua in care am fixat din nou derivorul a fost asteptata cu emotii. Ne-am programat fiecare operatiune cu lux de amanunte. Trebuie sa ne miscam eficient; lucram cu silicon "fast cure" si asta insemna ca se intareste rapid. Dupa cateva ore am reusit sa punem barca pe derivor si sa fixam buloanele. Operatiunea a fost condusa cu mult profesionalism de Michael, cel care conduce traveliftul.

Nu mai ramane decat sa lasam sa se usuce siliconul.

Dupa ce operatiunea cea mai importanta a fost dusa la final au urmat mici alte reparatii. O echipa a venit si a curatat rugina de pe derivor, operatiune numita sandblast. Am vopsit interiorul barcii, am spalat toate paieurile. A urmat operatiunea numita antifouling. Am vopsit corpul barcii partea care sta in apa numita opera vie cu o vopsea speciala care impiedica dezvoltarea depunerilor. Cea mai fericita zi a fost cea in care am pus barca la apa. Dupa patru saptamani de munca intensa a venit si ziua cea mare. Phoenix pluteste din nou.

Perioada petrecuta in santier a fost dificila. Pe langa munca efectiva, conditiile din barca , caldura si umiditatea de afara ne-au solicitat atat fizic cat si psihic.

Zilele au trecut totusi mai usor datorita incurajarilor si ajutorului personalului marinei.

(Office Power Boat)

Toti angajatii Power Boats s-au comportat admirabil. Orice dorinta a noastra a fost indeplinita. Fetele de la birouri: Charlene si Simone, au fost pline de solicitudine.

Chiar si managerul Stolmayer ne-a sustinut. Suntem clienti vechi si suntem tratati cu toata grija.

Acum ca Phoenix pluteste din nou nu ne ramane decat sa facem aprovizionarea si sa pornim din nou la drum. Dupa toate reparatiile si dupa o analiza matura am decis: vom pleca spre Australia. Toate aceste santiere au secatuit bugetul nostru si-asa subtiat. Baietii lui Marius, stabiliti in Australia, ne vor sustine financiar. Acolo vom incerca sa gasim sponsori printre romanii din diaspora. Eu voi avea sansa sa termin primul circuit in jurul lumii inceput cu multi ani in urma in Australia.

Pornim din nou la drum.

[Vizualizeaza noile poze aici!]

Echipajul velierului Phoenix, Marius si Catalina Albu, parasesc orasul Salvador.

Urmam ritualul obisnuit dinaintea oricarei plecari: vizita la oficialitati pentru iesire, aprovizionarea si alimentarea cu motorina. Un ultim dus si pregatirea barcii completeaza programul.

Parasim marina si apoi portul. Iesirea in larg nu ne produce mare bucurie deoarece ne intampina un vant din fata la 18-20 de noduri. Ne deplasam greu cu trei-patru noduri. Ne aflam la patru mile distanta de coasta. Din cauza alurii meniul a fost modest: ochiuri si branza cu ceapa verde.

A doua zi vantul slabeste la opt-zece noduri; inaintam mult mai bine, cu motorul, cu 4,5 noduri. Cerul senin si oceanul linistit optimizeaza echipajul usor obosit dupa prima noapte de navigatie. Meniul se imbunatateste substantial: bors cu carne de vita. Ziua urmatoare a decurs la fel; meniul a fost diferit: friptura de pui cu piureu de cartofi.

Dupa trei zile de navigatie auzim clar “susurul” apei din santina. Avand o vasta experienta, Marius scoate cele sase galeti de apa cu o tehnica impecabila.

La o analiza atenta Marius constata ca apa intra pe la presetupa axului elicei si pe la derivor. Concluzia este una singura: cand vom ajunge in Trinidad vom scoate din nou barca si vom da jos derivorul.

S-a instalat calmul plat. De cand am parasit orasul Salvador am motorizat non-stop. Deoarece am consumat mai multa motorina decat era planificat, schimbam planul: in loc sa oprim in insula Fernando de Norona vom opri in orasul Recife. Vom face o scurta escala pentru alimentarea cu motorina si pentru iesirea oficiala din Brazilia.

Am urmat si de data aceasta traditia echipajului de pe Phoenix si am intrat in orasul Recife noaptea. La ora 3 am ne-am legat de un buoy din dreptul Pernambuco Yate Clube. Am parcurs distanta dintre Salvador si Recife in patru zile.

Dimineata ne trezim tarziu, la ora 10.30. Bem cafeaua si savuram un mic dejun copios: omleta cu sunca si salata de varza. Marius serveste si un desert: scoate iar apa din santina.

De parca nu erau si asa destule probleme mai apare una, mica: motorul de la dinghy nu vrea sa mai porneasca. Marius desface carburatorul si il curata. Desface apoi rezervorul de combustibil, scoate benzina si curata filtrele. Inlocuieste bujia cu una noua.

Apare intre timp un angajat al marinei, Negu, care ne invita sa venim la club sa ne inregistram. Ii explic ca avem probleme si ca venim dupa ce rezolvam cu barca de serviciu.

Marius reuseste pana la urma sa repare motorul cu personalitate si ne deplasam la mal. Ne inregistram la marina dar lasam intrarea oficiala pentru a doua zi deoarece e dupa-amiaza si programul la birouri e pe sfarsite.

Incepem ziua urmatoare devreme; la ora sapte bem cafeaua si apoi pornim in aventura.

Pentru completarea formalitatilor de intrare in Recife umblam pret de cateva ore. Serviciul de Emigrari este la aeroport, situat la cativa km distanta de oras. La intoarcere ne oprim la Vama si apoi la Capitania Portului. Am fost eficienti deoarece am facut atat intrarea cat si iesirea. Dupa-amiaza a fost incarcata. Ne-am deplasat cu barca la un ponton de unde am luat doua sute de litri de motorina. Am incheiat ziua cu o noua sesiune de cumparaturi.

A doua zi dimineata, dupa indeplinirea ritualului (dusul, achitarea marinei), ridicam dinghyle, motorul, scoatem husele si pornim la drum. Avem de parcurs distanta pana in Trinidad, aproximativ doua mii de mile.

Parcurgem primele zece mile cu motorul. Spre dupa-amiaza vantul isi face simtita prezenta, adie usor cu 5-6 noduri. In cursul noptii se intareste si se roteste pe directia S-E. Avem alura de mare larg, inaintam cu cinci noduri. Ziua urmatoare decurge normal. Capitanul a dorit o schimbare de look; l-am tuns zero si apoi s-a ras pe cap. In meniu am avut bors cu carne de pui.

Dupa ce am depasit orasul Natal si capul Calcanhar Marius schimba de drum. Pana la capul Galeta situat in partea de N-E a insulei Trinidad avem de parcurs doua mii de mile. Dupa o zi de navigatie linistita vedem la prima ora a diminetii  la orizont o masa compacta de nori. Zidul imens de nori negri se intinde de la suprafata oceanului pana la mii de metri altitudine. Oceanul are culoarea cernelii. Intram in ceea ce Moitissier numea “ceaunul cu cerneala”. Suntem in zona calmurilor ecuatoriale. Ploi torentiale de scurta durata sunt inlocuite de calm plat desavarsit. Aparitia vantului este o bucurie de scurta durata deoarece isi modifica destul de des directia. Marius este cel mai solicitat, e nevoit sa schimbe des velatura.

Dupa cinci zile de navigatie traversam Ecuatorul. Am intrat in Emisfera Nordica.

Vantul devine constant iar noi speram ca am intrat in zona alizeului de N-E. Suntem la 1100 de mile distanta de Trinidad.

Marius a lansat de cateva zile o linie de pescuit. Un frumos macrou spaniol de 15 kg ne-a imbunatatit meniul.

Intr-una din zile reusim sa parcurgem 167 de mile, record absolut pentru Phoenix. E adevarat ca ne ajuta si curentul ecuatorial. Avem in travers babord, la 160 de mile distanta, fluviul Amazon. Marius isi doreste sa urce cu o ambarcatiune pe cursul navigabil al Amazonului. Deocamdata ramane la stadiul de vis.

Distanta fata de Trinidad se micsoreaza treptat. Intr-o saptamana am parcurs 1039 de mile cu o medie de 148 de mile pe zi.

Am iesit din apele teritoriale braziliene. Navigam pe langa Guyana Franceza. Apa are o culoare verde-cenusie datorata aluviunilor de pe amazon. Vantul s-a mentinut constant, din directia N-E. Ne deplasam cu o medie de 5-6 noduri.

Navigam linistit timp de doua zile. Vantul adie usor, are 3-5 noduri. Cu toate astea parcurgem 153 de mile in 24 de ore. Oceanul revine la culoarea obisnuita. Am ajuns in dreptul tarii Surinam.

Vantul slabeste treptat iar noi iesim din zona curentului ecuatorial. Ca sa mai castigam viteza Marius instaleaza spinnakerul. Pana la urma vantul a slabit de tot. Am pornit motorul. Calmul plat s-a mentinut mai bine de 24 de ore. In travers, la 110 mile se afla Guyana. Mai avem o suta de mile pana in Trinidad. Vantul se instaleaza din nou si noi ne bucuram de ultima zi de navigatie. Urmeaza o noapte ca in povesti, cu luna plina. Pe cerul fara nori stralucesc Steaua Nordului, Crucea Sudului  si Carul Mare.

In cursul noptii am dublat capul Galeta situat in partea de N-E a insulei Trinidad. Dupa alte 50 de mile ajungem in golful Chaguaramas  Am parcurs 2040 de mile in 14 zile cu o medie de 145 de mile pe zi. Este o performanta pentru Phoenix.

Va urma o perioada de odihna pentru Phoenix si de munca pentru echipaj.

[Vizualizeaza restul pozelor aici!]

Echipajul velierului Phoenix a ajuns, dupa cateva sute de mile parcurse de-a lungul coastei braziliene, in orasul Salvador, capitala statului Bahia.

Situat in nord-estul Braziliei, statul Bahia a fost printre primele regiuni colonizate de portughezi. Amerigo Vespuci a fost primul european care a ajuns in zona actualului oras Salvador la 1 noiembrie 1501. El a denumit golful: Bahia de Todos os Santos( Golful Tuturor Sfintilor) in cinstea sarbatorii din acea zi. Salvador a fost capitala Braziliei din 1549 pana in 1763 cand rolul a fost preluat de orasul Rio de Janeiro. Salvador fost pentru o perioada al doilea oras ca importanta al Imperiului Portughez dupa Lisabona. Acest fapt s-a datorat comertului intens cu zahar( din trestie-de-zahar), sclavi si aur.

Am gasit cu greu un loc de ancoraj in golful plin de ambarcatiuni de la poalele orasului Salvador. Am ancorat in apropierea fortului Sao Marcelo. De la barca ajungem cu dinghy la Iate Clube de Bahia. Nu departe se afla terminalul pentru vasele de croaziera unde sunt si birourile celor de la Vama si de la Policia Federal. Formalitatile de intrare se desfasoara rapid. Orasul a devenit o destinatie turistica de vacanta si este asaltat de mii de vizitatori. Ne-am propus si noi sa acoperim cat mai multe obiective turistice, lucru greu de realizat in cateva zile.

Salvador este un oras al culorilor. Populatia este un cocktail format din amestecul dintre albi, negrii din Africa si amerindienii bastinasi. Religia si misticismul fac parte integranta din viata oamenilor din Bahia. Se spune ca in Salvador exista cate o biserica pentru fiecare zi a anului. Populatia practica  diverse culturi africane: Candomble`, Macumba si Umbanda. Misticismul a patruns in toate aspectele vietii: in modul  oamenilor de a se imbraca, in bucataria cu puternice influente africane.

Orasul Salvador este impartit in doua zone: Orasul de Sus( Cidade Alta) si Orasul de Jos( Cidade Baixa); legatura intre cele doua se face cu liftul. Elevador Lacerda poarta numele celui care l-a construit, inginerul Augusto Lacerda si este unul din simbolurile orasului Salvador. Constructia liftului a inceput in anul 1869 si a fost finalizata dupa patru ani. A fost modernizat in anul 1930. Functioneaza zilnic, 24 de ore; pretul este foarte accesibil.

Am vizitat in mai multe randuri Orasul de Sus. Iesirea din statia liftului da in Piata Municipala unde se afla Palatul Municipal construit in anul 1549. De aici incepe Centrul Istoric, cunoscut sub numele de Pelourinho. UNESCO a declarat Pelurinho cea mai importanta grupare de arhitectura coloniala din secolele XVII-XVIII de pe continentul american. Strazile sunt pavate cu piatra cubica. Centrul Istoric cuprinde numeroase biserici, muzee, magazine de suveniruri, restaurante.

Pe strazi, in piatete isi desfasoara activitatea numerosi artizani. Practicantii sportului numit “capoeira” ofera spectacole ad-hoc. Capoeira este un tip de arta martiala inventat de sclavii din Angola in urma cu mai bine de 500 de ani. Este sportul national al Braziliei. Este o tehnica de lupta cu picioarele, sub forma unui dans pe muzica de berimbau, un instrument cu o singura coarda asemanator unui arc.

Am vizitat cateva monumente si biserici: amintesc aici de monumentul “Cruz Caida” ridicat pe locul unde a fost demolata o catedrala. Dintre cele 365 de biserici cate se afla in Salvador am ales Ordem Terceira de Sao Francisco( Biserica celui de-al treilea ordin al Sf. Francisc). Are o fatada remarcabila, acoperita in intregime de sculpturi in stil baroc. Am vizitat biserica si osuarul. Intr-o piateta se afla statuia lui Zumbi dos Palmares, erou al luptei pentru rezistenta. El s-a nascut in 1655 intr-o familie de oameni liberi. Jugul colonizator i-a ingenunchiat. Zumbi a luptat importiva colonizatorilor si a sclaviei. A murit decapitat in anul 1695.

Pelurinho este un loc plin de farmec. Cladirile coloniale cu fatade colorate adapostesc diverse magazine de suveniruri, agentii de turism, cafenele si restaurante. Zona este supravegheata de politie. La ora pranzului pe strazi apar tarabe unde femei imbracate de obicei in alb, “baianas”, in traditia africana, servesc mancaruri direct din cratiti si tavi aduse de acasa. Bucataria din Bahia este unica. Influenta afro- braziliana confera bucatelor o aroma deosebita. Mancarurile sunt gatite cu un ulei (dende) extras dintr-un palmier african si sunt condimentate. Atunci cand nu vand mancare “baianas” invita turistii sa le fotografieze contra unor sume modice. Am dat curs unei astfel de invitatii si, dupa cum se poate vedea, ne-am amuzat copios.

Iate Clube de Bahia se afla in Orasul de Jos. Aici am vizitat intai Mercado Modelo, care a fost vechiul sediu al Vamii din 1971. Acum aceasta piata adaposteste numeroase standuri unde se vand suvenire si obiecte de artizanat. Locul este asaltat de turisti. Piata se extinde si in aer liber. Diverse formatii de muzica intretin atmosfera de vacanta. Este cel mai vizitat obiectiv turistic din Salvador. Orasul de Jos este mai putin turistic. Strazile sunt intesate cu tarabe unde se vand tot felul de produse: fructe, legume, dulciuri, produse de pielarie, haine, etc. Fiecare incearca sa-si castige cumva existenta. In apropierea elevadorului se afla un cartier cu oameni saraci unde criminalitatea este crescuta. Aceste cartiere sunt numite: favelas. Politia calare patruleaza in zona pentru a asigura securitatea turistilor.

Cu trei zile inainte de plecarea din Salvador am intrat cu barca la yacht-club. Am spalat rufele, am spalat barca.

Am facut aprovizionarea pentru etapa urmatoare. Am facut iesirea, am luat motorina de la un ponton plutitor si am iesit in larg. Urmeaza o noua etapa de navigatie.

[Vizualizeaza noile poze aici!]

Echipajul velierului Phoenix continua navigatia de-a lungul coastei Braziliei.Urmatoarea oprire am facut-o dupa alte zile si nopti de navigatie: insula Sao Sebastiao, situata in statul Sao Paulo. Am ajuns in aceasta locatie cu noaptea-n cap, lucru obisnuit pentru Phoenix si echipajul sau. Ne-am legat la un buoy apartinand de Iate Clube Pinda.

Insula Sao Sebastiao  cunoscuta sub denumirea de Ilhabela este cea mai mare insula a Braziliei. Este “ satul de vacanta” al bogatilor din capitala Sao Paulo. Peisajul este foarte atragator: munti acoperiti de paduri, cascade, plaje cu nisip fin si o apa azurie.

Am profitat de cele trei zile gratuite pe care ni le-a oferit yacht-clubul. Am vizitat insula care era ticsita cu turisti. Doua mari vase de croaziera erau ancorate la sosirea noastra. In zilele ce au urmat au venit altele. Ilhabela are toate atributele unei statiuni litorale: hoteluri de toate categoriile, pensiuni, restaurante, baruri, discoteci. Artisti locali au adaugat localitatii o nota distincta cu operele lor expuse in parcuri special amenajate. Este un loc ce merita vizitat. Inainte de plecare am facut cumparaturi  de la unul din supermarketurile foarte bine aprovizionate de pe insula.

Am navigat alte sute de mile nord. Am depasit Capul Frio si apoi Capul Buzios. La ora 21 pm ne-am legat la un buoy al Iate Club-ului Armacao de Buzios. Localitatea cu acelasi nume era odinioara un linistit sat de pescari. Istoria spune ca in 1964 actrita Brigitte Bardot a petrecut  aici doua sejururi impreuna cu un prieten brazilian. De atunci Buzios a devenit celebru. Peninsula are de fapt cu ce sa se mandreasca. Sunt 23 de plaje, unele au deschiderea spre mici golfuri, altele spre ocean. Plajele au nisip alb si sunt marginite de cocotieri, marea este azurie.

Localitatea este intesata de hoteluri, baruri, discoteci, magazine. Viata de noapte este punctul de atractie pentru numerosii turisi de toate varstele. Concerte cu muzica live, programele diverse ale restaurantelor si discotecilor tin in priza vizitatorii pana dimineata. Si in Buzios artistii plastici brazilieni si-au adus contributia la infrumusetarea locului. Este renumita statuia in bronz reprezentand-o pe Brigitte Bardot. Am vizitat Buzios si am ramas impresionati. Avem o singura dezamagire: nu am putut sa cumparam motorina. Cei de la club ne-au spus ca singura posibilitate ar fi sa mergem in orasul Vitoria situat la nord. Le-am urmat sfatul.

Am navigat cale de trei sute de mile. Am ajuns in Vitoria in cursul noptii. Orasul este capitala statului Espirito Santo si este relativ tanar. A fost construit in anii  saptezeci. Este unul dintre cele mai mari porturi ale Braziliei. De aici se exporta fier si produse metalice. Ca si alte orase braziliene, capitala este construita pe o insula si este legata de continent prin cinci poduri. Ne-am apropiat de Iate Clube de Espirito Santo si ne-am legat la un buoy. Dupa cateva ore bune de somn, am mers la marina si ne-am interesat daca putem sa luam motorina. Am primit raspuns afirmativ asa ca ne-am deplasat cu yachtul la ponton. Am umplut tancurile si bidoanele. Vom avea de strabatut un drum lung pana la urmatoarea oprire: Salvador. Pentru navigatori o oprire in orasul Vitoria este binevenita. Este un loc bun de aprovizionare cu alimente si combustibil.

Phoenix si echipajul isi continua calatoria de-a lungul coastei Braziliei.