Author: Catalina Albu
Vizualizeaza noile poze aici!
Vizualizeaza restul insemnarilor din jurnal aici!
Am ajuns in insula Saint Martin vineri (2.04). Ne-am indreptat spre golful Marigot care este foarte larg. Ne-am apropiat cat mai mult de un resort de pe plaja care margineste golful sperand sa beneficiem de un semnal bun la internet. In jur erau foarte multe barci, in special catamarane. Am pus barca de serviciu la apa, motorul si ne-am indreptat spre un ponton de pe plaja. Eram nerabdatori sa vizitam locul. Marius s-a oferit sa-mi fie ghid.
Insula Saint Martin se afla situata in partea de N-E a arhipelagului insulelor Caraibe. Are o suprafata de 98 de km patrati. A fost descoperita de Cristofor Columb in anul 1493 in ziua de 11 noiembrie cand era, de fapt, Sfantul Martin. Istoria insulei este plina de episoade de cucerire. Spanioli, englezi, francezi, olandezi deopotriva au incercat in mai multe randuri sa cucereasca si sa stapaneasca aceasta palma de pamant. Primii locuitori ai insulei au fost ameridieni dar acestia au pierit in urma luptelor de cucerire. Pana la urma insula s-a impartit intre o colonie franceza stabilita in partea de nord si o alta colonie olandeza care se asezase in sudul insulei. Divizarea insulei s-a facut in anul 1648 la 23 martie. Fiecare colonie a desemnat cate o persoana. Cei doi au plecat dintr-o extremitate a insulei in directii opuse. Persoanele nu aveau voie sa fuga. Punctul unde s-au intalnit a constituit cealalta extrema a liniei de demarcatie. S-a semnat un tratat numit Concordia, valabil si azi. De atunci insula este unul dintre cele mai mici teritorii locuite partajate intre doua natiuni.
Partea olandeza se numeste Sint Marteen si are capitala in Philipsburg. Zona este renumita pentru plajele pitoresti, viata de noapte si paradisul fiscal. Localitatea este intesata de magazine duty-free care comercializeaza bijuterii, tigari, bauturi. Aproape zilnic sosesc aici mari vase de croaziera cu mii de turisti dispusi sa cheltuiasca. Shopping-ul e viata lor.
Francezii au numit partea lor de insula Saint Martin, capitala fiind Marigot. Partea franceza se lauda cu magazinele de artizanat, restaurante selecte si cea mai renumita plaja privata amenajata pentru nudisti, situata in Oryent Bay. Creatii ale marilor designeri pot fi gasite in magazinele de un lux orbitor. Sunt numeroase terase in stil parizian unde poti savura o cafea buna si un croasant. Mai toti pietonii sunt inarmati cu baghete, semn de bunastare.
Insula Saint Martin are in jur de 30 de plaje, cateva lacuri cu apa dulce si o laguna care se intinde pe cateva mile. Accesul in laguna se poate face din ambele parti, franceza si olandeza, strabatand cate un canal. Ambele canale sunt traversate de doua poduri. Aceste poduri se deschid de trei ori pe zi pentru a permite ambarcatiunilor intai sa iasa si apoi sa intre in laguna.
Insula Saint Martin se afla situata in zona de uragane. Perioada favorabila aparitiei lor este intre lunile iunie-octombrie. Multe ambarcatiuni se adapostesc in laguna in perioada uraganelor.
Am pornit cu Marius intr-o incursiune prin Marigot. Eu eram stapanita de curiozitate, Marius de nostalgie.
A ajuns pentru prima data in insula Saint Martin la sfarsitul lunii mai, 1995. Nu venea la distractie ci la munca. Firma “Mendol Company” avea nevoie de un strungar. Marius bantuia atunci prin insulele din Caraibe in cautare de loc de munca. Plecase sa inconjoare lumea dar ramasese fara bani. A aflat de acest loc de munca, a trimis un CV prin fax si a primit raspuns imediat: era asteptat la Saint Martin sa dea o proba. Dupa ce ajuns in insula si apoi la firma, patronul de atunci, Nuno Mendes de Oliveira, portughez de origine, i-a dat sa execute niste piese. Fiind multumit de rezultat, a fost angajat imediat si a inceput sa lucreze din acel moment. S-a tras cu casa mai aproape de munca adica a intrat cu Phoenix in laguna.Totul intrase pe un fagas cat de cat normal pana cand a venit Lewis. Nu e vorba de un coleg de munca ci de un uragan. In ciuda avertismentelor meteo si a pregatirilor facute, Phoenix a fost aruncat pe mal intr-o padurice de mangrove. Avea carma rupta. Marius a stat in barca in timpul uraganului. Nu va uita niciodata aceasta experienta care, sigur, l-a intarit. Lewis a fost de gradul trei cu vant de 270 cu rafale de pana la 300 de km pe ora. Din cele 2000 de ambarcatiuni aflate in laguna au mai ramas in ancora 25; restul au fost aruncate pe mal. Insula arata ca dupa potop. Singurul lucru pozitiv a fost ca la firma era de lucru berechet. Marius, ajutat de familia Mendol a reusit sa-si repare barca si sa o puna din nou la apa.
La foarte scurt timp a venit un alt uragan, Merlin. A fost mai mult ca o furtuna. In anul 1997 a venit si colegul George: a fost de gradul doi. Phoenix a scapat nevatamat.
In anul 1999,dupa ce a strans niste bani si experienta cu carul, Marius si-a continuat periplul in jurul lumii. Au trecut de atunci niste ani.
Ne-am indreptat spre sediul firmei dar portile erau inchise. Ne-am dat seama ca era Vinerea Mare si ca oamenii se pregatesc de Paste.
Am cautat un supermarket, am cumparat diverse bunatati si ne-am intors la barca. In ancoraj vantul isi schimbase directia, batea din V cu 25 de noduri. In golf se formasera valuri mari, ancorajul nu e protejat pentru acest tip de vanturi. In jurul orei 17 Marius reuseste cu greu sa scoata cele doua ancore. Intre timp vantul era la 28 de noduri din fata si valurile aveau doi metri. Ne-am indreptat spre partea estica a insulei. Cand am ajuns in dreptul golfului Oryent Bay se intunecase deja. Nu aveam harti amanuntite cu acest golf. Stiam doar ca intrarea este marginita de doua recifuri de o parte si de cealalta. Am incercat sa abordam un alt ancoraj dar nu era protejat. Marius a decis sa intram in golf. Inaintam cu viteza foarte redusa; in timp ce eu tineam carma, capitanul lua pozitia pe harta. Cu ochii pe sonda am reusit sa trecem de portiunea periculoasa. Uff! Bine ca-am scapat! Am inaintat pana aproape de alte yachturi si am aruncat ancorele. Era deja ora 20.
A doua zi dimineata( 3.04) golful arata foarte pitoresc. Am mutat barca aproape de insula Pinel, o bijuterie de valoare pe harta Saint-Martin-ului. Am vizitat insula la primele ore ale diminetii. Pinel este mica dar cocheta. Are doua delusoare acoperite cu iarba si flori, doua plaje in interiorul golfului si una cu iesire la ocean. Plajele din laguna au nisip fin auriu. Apa este azurie si in unele locuri are doar jumatate de metru. Pe plaje s-au construit cateva restaurante ascunse discret printre cocotieri fara sa deranjeze ochiul sau mediul. Dupa excursie ne-am retras la barca sa ne hidratam. Intre timp ancorajul s-a umplut “ochi” de ambarcatiuni. Langa noi a tras un catamaran asa de aproape ca putem da mana cu vecinii. E o familie numeroasa care, dupa dotari, e hotarata sa petreaca Pastele cum se cuvine. De cum au ancorat au scos berile si au pregatit gratarul. Ca la noi la iarba verde. Sunt foarte prietenosi, ne-au invitat la o bere sau la de-ale gurii. Am refuzat dar ne-am aratat incantati de muzica soca si calypso care se-auzea pana departe. Seara am servit o friptura de pui cu fasole verde si ceva vinut. Dupa ce s-au mai potolit vecinii, am aprins o candela sa simtim si noi ca e noaptea de Inviere.
Duminica(4.04) a fost o zi superba. De dimineata Marius s-a dus la insula sa faca fotografii; eu am pregatit masa de Paste. Am facut un platou cu pate` frantuzesc ce aducea cu drobul nostru. Am taiat ceva branza feta si un gogosar ratacit ramas din Trinidad. Cu o seara inainte fiersesem singurele oua pe care le-am avut in frigider. In lipsa de vopsea de oua am scris cu carioca rosie pe un ou: verde si cu carioca verde am scris rosu pe celalalt. Am mai scos si o visinata de la finul din Constanta si gata masa!
Toti din jur erau veseli. Pe plaja doar copii nu beau bere. Cel mai mult m-au amuzat cativa care stateau in apa in cerc avand in maini pahare de sampanie; in mijloc pe o tava plutitoare era frapiera cu sticla de sampanie.
Seara le-am aratat vecinilor ca stim si noi sa ne distram. Dupa ce am mancat o friptura de pui, am baut un wisky si am ascultat muzica romaneasca, adevaraciuni, cum zicem noi; am dansat in cockpit.
A doua zi de Pasti(5.04), ne-am dres cu o ciorba de burta din conserva pastrata cu sfintenie pentru zile negre. Ziua a decurs cam la fel. Marti dimineata(6.04) am ridicat ancora, ne-am luat ramas bun de la vecini si am plecat. Am revenit in Golful Marigot si am ancorat. Aveam multe de rezolvat. Am mers intai la firma Mendol. I-am gasit la munca. Fostul patron, Nuno s-a pensionat intre timp. Au ramas fetele lui, Carla si Sandra si sotul Carlei, Mark. Marius a fost primit cu multa bucurie. Fiecare isi aducea aminte de cate ceva, toti vroiau sa povesteasca. Marius a explicat ce are de reparat. Au stabilit ca in saptamana urmatoare sa vina la atelier si sa lucreze impreuna cu Mark care este specialist in sudura si in inoxuri.
Vineri, (9.04) am fost invitati de Carla si Mark la o petrecere pe plaja. A fost foarte placut. Am mancat un gratar foarte bun, am baut bere si am stat la povesti la un foc de tabara amenajat intr-un glob metalic, creatie a lui Mark.
Pe parcursul saptamanii care a urmat(12-18.04) Marius a reusit sa repare piese de la rollfoc, sa faca suportul de la pilotul de vant, sa repare capetele de la cele doua tangoane. O alta saptamana(19-25.04) a durat verificarea motorului si schimburile de filtre si de ulei.
In zilele in care nu a lucrat la atelier am vizitat insula. Am fost la Fortul Louis situat pe un deal ce margineste golful Marigot. Am fost cu autobuzul in Philipsburg in partea olandeza. Este la fel de aglomerat ca si Marigot dar ceva mai “dutch”.
Intervalul 26-30.04 l-am rezervat aprovizionarii. Am imprumutat o masina de la Mark si, inarmati cu liste, am pornit la cumparaturi. Intai am facut un studiu de piata. Apa si bautura erau mai ieftine la chinezi. Apa era importata din Trinidad deci foarte buna. Din pacate pe insula Saint Martin sursele de apa dulce sunt foarte reduse. Toata apa provine din desalinizare. Am cumparat branza, conserve, unt, gemuri, faina, orez. Conservele si bautura trebuie sa ne ajunga pana ce vom trece de Capul Horn. Produse ca pateuri si conserve de carne nu se gasesc peste tot.
Din pacate vom sta prost la capitolul legume si fructe. Insula este turistica, nu se cultiva nimic. Toate fructele si legumele se aduc din America. Pe langa pretul exorbitant mai au si calitatea de a nu avea nici un gust. Ne vom lipsi de asa bunatati. Am cumparat ceapa, cartofi si doua pungi cu mere de Michigan. Nu-s ca cele de Voinesti. Am cumparat si un tortulet. Pe 15 mai e ziua lui Marius; implineste 55 de ani. Vom petrece ziua lui navigand. Am facut o ultima incursiune la Marina Royale pentru a face iesirea. Am trecut si pe la Mark si Carla sa ne luam ramas bun. Ca niste prieteni adevarati nu au vrut sa ne ia nici un ban pentru reparatiile facute. Le-am smuls promisiunea ca vor veni sa ne viziteze in Romania.
Luni, 3 mai, pornim din nou la drum. Vom parcurge 2400 de mile pana in Arhipelagul insulelor Azore. Traversada va dura in jur de 20 de zile. Speram sa avem vanturi prielnice. Expeditia continua.
Catalina Albu
|
Vizualizeaza noile poze aici! Vizualizeaza restul insemnarilor din jurnal aici! Echipajul Phoenix a pornit din nou la drum dupa oprirea de aproape doua luni in Trinidad. Luni, 15 martie, am facut iesirea. O vizita la Serviciul Imigrari si una la Vama si gata! Cu formele de iesire ne-am oprit la un magazin duty-free de unde am cumparat ceva bere si wisky la un pret rezonabil. Ajunsi la barca ne-am pregatit de plecare: am ridicat motorul si barca de serviciu(dinghy), am strans husa de la randa, tenda, am scos masa din cockpit si am pornit motorul. Ne-am dezlegat de la buoy si am parasit ancorajul. Ne-am oprit la un doc de unde am luat motorina ieftina. Cu tancul si bidoanele pline am iesit in larg pe o mare cu valuri mari datorate refluxului. M-am chinuit sa pregatesc o friptura de pui la doua tigai “ in cote si-n janunche”, vorba lui Stefan Hrusca. Toata noaptea am navigat alternand cu Marius carturi de cate doua ore. Am avut vant de 25 cu rafale de pana la 30 de noduri ceea ce ne-a permis o navigatie rapida. Dimineata(16.03), la ora 6.30, se putea distinge insula Grenada la 10 mile distanta. In ultimii ani pasajul dintre Trinidad si Grenada a devenit periculos datorita atacurilor pirateresti. Au fost cateva situatii in care barci pescaresti cu persoane inarmate au atacat yachturile care traversau canalul ce desparte Trinidad de Grenada. Piratii vin la bord si, sub amenintarea armelor, iau aparatura de bord, bani si lucruri de valoare. Este o experienta traumatizanta si paguboasa. Multe yachturi se asociaza si navigheaza impreuna in speranta ca asa sunt mai putin vulnerabile. Avand deja experienta traversarii Golfului Aden frecventat de piratii somalezi si yemeniti, ne-am luat inima-n dinti si am traversat fara incidente. Grenada este stat independent format din trei insule: insula cu acelasi nume, precum si insulele Carriacou si Petit Martinique. Toate trei se afla situate intre Marea Caraibelor si Oceanul Atlantic. La ora 8 am ancorat in Prikly Bay. Este un ancoraj bine cunoscut celor care vin dinspre Trinidad deoarece este port de intrare. Prikly Bay este un golf larg, marginit de dealuri pe care s-au construit vile cochete. Ne asteptam ca insula sa fie plina de verdeata si de flori. Am fost dezamagiti; totul era uscat, vested. Fiind navigatori constiinciosi am facut intrarea care ne-a costat 27 de dolari. Ofiterul de la Vama ne-a spus ca de 40 de ani nu a fost asa o seceta. Nu mai plouase de cateva luni. Ni s-a atras atentia sa economisim apa. Dupa amiaza am facut o plimbare in imprejurimi. Pe plaja ne-am reantalnit cu o familie de navigatori elvetieni pe care ii cunoscusem in Ceuta. Profitand de happy hour de la Yacht Club, am savurat cateva beri si am povestit ce-am facut fiecare. A doua zi(17.03) am luat un autobuz ca sa vizitam capitala Grenadei, Saint George. Este un oras caraibian traditional. Partea veche a orasului, numita Carenage, are numeroase cladiri din caramida rosie. Aceasta caramida a fost adusa acum 200 de ani de vasele comerciale si era folosita ca lest. Am vizitat fortul, am filmat si am fotografiat. La un ponton era tras un vas de pasageri mare cat un deal. Orasul era plin de turisti care umblau ca si noi sa vada cat mai multe. Dupa atata plimbare ni s-a facut foame. Un cubanez stabilit in oras ne-a recomandat un local unde se mananca bine. I-am urmat sfatul si am servit Roti. Este o mancare traditionala in Caraibe. Roti se pregateste astfel: se prepara un aluat din care se face o clatita mare. Aceasta se umple cu diferite mancaruri. Noi am luat miel cu curry si sos iute. Clatita se impacheteaza ca un plic. Este foarte apetisanta si satioasa. Ne-am reantors la barca. Joi dimineata(18.03) am urmat o noua destinatie: insula Carriacou situata la 14 mile distanta. Am navigat cand cu vele, cand cu motorul. Ultimele 4 mile au fost cu vant din fata si cu valuri mari. Apropiindu-ne de ancorajul Tyrrel Bay am avut surpriza placuta sa vedem doua yahturi prietene: Revery(SUA) cu Nancy si Jim si Jonathan(Italia) cu Silvia si Luigi. I-am cunoscut in santier in Trinidad. Ne-am salutat si am cautat loc de ancoraj. A doua zi(19.03) am avut program administrativ. Marius a reparat cate ceva iar eu am ascuns lucrurile in spatiile de depozitare. Prietenii ne-au vizitat pe rand. Vazand ca nici dinghy-le nu era dat jos s-au oferit sa ne duca la mal, sa ne duca gunoiul, sa ne cumpere paine, etc. I-am refuzat politicos. Sambata (20.03) ne-am mobilizat si noi. Dupa-amiaza am mers la mal sa vizitam locul. Tyrell Bay este cel mai bun ancoraj al insulei.
Este bine protejat de dealurile din imprejurimi si de o mare laguna marginita de mangrove. Pe una din laturi se gaseste un mic santier de reparatii prevazut cu travelift. Am mers pe singura strada din localitate, destul de circulata de altfel. Am vizitat magazinul alimentar de unde am cumparat o paine calda, foarte buna. Mai era o ghereta unde se vindeau cateva legume si ceva fructe. Am mai vazut si trei taverne, toate prevazute cu internet wireless. Asta da surpriza! Seara ne-am petrecut-o cu Nancy si Jim. Era de fapt ziua de nastere a lui Nancy; implinea…81 de ani! Nancy Abott este un exemplu pentru orice femeie. In ciuda varstei arata excelent. Este foarte activa, prezenta, cu un dezvoltat simt al umorului. A inceput navigatia de la 17 ani. Are trei copii si nenumarati nepoti. Impreuna cu actualul partener, Jim(79 de ani), reusesc sa se descurce admirabil cu yachtul lor de 13m lungime. In Trinidad i-am luat un interviu pentru colectia mea de femei din toata lumea. Stiam de eveniment asa ca am fost pregatiti: cateva flori rupte dintr-o tufa si un album cu Delta Dunarii. Nici Nancy nu a fost mai prejos; numeroase gustarele si rom-punch din belsug. A fost o seara agreabila. Duminica(21.03) am fost intr-o scurta vizita si la italieni. Am schimbat impresii si ne-am spus planurile de calatorie. Ne-am luat ramas bun. Cine stie cand ne vom mai revedea.
Am ridicat ancora si am parcurs cateva mile pana la Sandy Island( insula nisipoasa). E o limba de nisip cu cativa palmieri pe plaja alba. Reciful din apropiere este bun pentru snorkelling. Am ancorat intre un catamaran de charter si un superyacht. Marius s-a scufundat sa verifice ancorele; erau bine prinse. Am fost la plaja, am facut baie. In timpul noptii a sunat alarma de la GPS. Dimineata am vazut ca grapasem cam 10m, eram aproape de recif. Am pornit motorul si am ridicat ancorele. Am parcurs o mila pana in ancorajul din fata orasului Hillsborough, orasul port si capitala a insulei Carriacou. Ne-am oprit aici pentru o scurta vizita. Am facut iesirea si ceva cumparaturi. Am parasit Grenada si, dupa o ora jumatate de navigatie(6 mile), am ajuns in statul St. Vincent & the Grenadines. Prima insula la care oprim este Union Island. Am ancorat in Chatham Bay, un golf bine protejat cu o plaja lunga de aproape o mila. Pe plaja se vedeau cateva asa-zise restaurante, de fapt cateva mese si un mic bar. Au venit localnici cu barca si ne-au invitat sa luam cina “in oras”. O portie de homar costa aproximativ 37 de dolari. Marius a decis: vom avea acelasi meniu dar gratis! S-a echipat cu labele, ochelarii si harponul din dotare si, calare pe dinghy, a plecat la vanatoare. Intr-un capat al plajei erau multe stanci. A legat barcuta de o stanca si a purces la actiune. A prins repede doi pesti si un homarel. A stricat varful de la sageata; a venit la barca, l-a schimbat si s-a intors pe campul de lupta. Batalia s-a incheiat la asfintit. Capitanul a prins in total 5 homari si 5 pesti inamici. N-au fost supravietuitori. Cina afost delicioasa: homari fierti udati cu rom. Pestii raman pana la noi ordine in frigider; am pentru ei un meniu glorios: saramura! Marti dimineata(23.03), ne-am trezit fara prea mare chef. Cu toate astea, am ridicat ancora si am parasit golful. Merita sa mai stam o zi dar timpul nu e de partea noastra. Urmatoarea destinatie: insula Bequia de care ne despart 25 de mile. Primele mile le-am strabatut cu vant travers apoi am avut vant strans de 18-20 de noduri care ne-a deviat 4 mile de la destinatie. Am intrat in ancoraj in volte lungi cu vant de 25 de noduri cu valuri mari. Admirality Bay, ancorajul nostru, era plin de ambarcatiuni: barci de pescuit, barci cu motor, superyahturi sub pavilion britanic, apartinand Casei Regale, de toate formele, marimile si culorile. Bequia este cea mai mare insula din grupul de 32 de insule numit Grenadine. Este o insula foarte verde comparativ cu celelalte, toate fiind de origine vulcanica. Padurile tropicale, vegetatia luxurianta, fauna bogata , pesti, pasari sunt atribute ale majoritatii insulelor. Bequia are insa ceva special: un aer boem, localnici prietenosi, un mediu nealterat de hoardele de turisti care invadeaza zilnic insula pe calea apei sau a aerului. Desi mai erau aproape doua saptamani pana la Pasti, era evident ca lumea se aduna pentru aceasta ocazie. Evenimentul anului este Regata anuala de Pasti care aliniaza la start barci locale si yahturi de curse. Atmosfera de sarbatoare cu intreceri traditionale si petreceri nesfarsite atrage lumea ca un magnet. Noi nu vom putea participa la sarbatoare. De Pasti vom fi in Saint Martin.
A doua zi( 24.03) am vizitat, filmat si fotografiat atat dimineata cat si dupa-amiaza. Joi (25.03) la ora 6.30 am ridicat ancora si am plecat. Aveam de parcurs 45 de mile pana la insula stat, Santa Lucia. Am vizitat cu binoclul si insula St. Vincent pe langa care am trecut motorizand. In jurul orei 16 ajungem la primul ancoraj al insulei Santa Lucia, Petit Piton. De fapt nu ancoram, ne legam de un buoy cu ajutorul (5 dolari) unor localnici cu barca. Tot ei au dus o parama la tarm si au legat-o de un copac. Asa se procedeaza aici de foarte multi ani. Merita efortul deoarece peisajul e spectaculos. Petit Piton e un tanc de stanca acoperit de padure, avand 743 m inaltime. Marius a avut mai multe sedinte foto atat seara cat si dimineata (26.03). La ora 11 ne-am dezlegat de la copac si de la buoy si am luta-o de-a lungul coastei. Aveam de parcurs 16 mile pana la urmatoarea locatie. Vremea era superba, pacat ca nu am avut vant. Am ajuns in dreptul unui golf cu o intrare ingusta, marginita de pereti stancosi. Marius a propus sa intram in Marigot Bay pentru o scurta sedinta foto si o filmare. A meritat vizita. Este cel mai frumos, si protejat loc din insula Santa Lucia. Sunt hoteluri de lux, yachturi asemeni dar, desi e foarte turistic, bunul gust si rafinamentul se vad cu ochiul liber.
Ne-am urmat drumul pana in Rodney Bay unde am ancorat printre alte zeci de yachturi. Cautam sa fim aproape de plaje si resorturi pentru a beneficia de internet. Rodney Bay este foarte cunoscuta printre navigatori. Participantii la cursa transatlantica ARC ( Atlantic Rally for Cruisers), care porneste din Las Palmas de Gran Canaria, isi are punctul terminus in acest golf. Cursa a fost initiata in 1986 de Jimmy Cornell, roman de origine. Cursa se organizeaza anual si la ea participa in jur de 200 de ambarcatiuni din toata lumea. Aceasta a dus la o inflorire a insulei, oferind oportunitati de afaceri si implicit locuri de munca.
La putin timp dupa ce am ancorat am vazut un yacht cunoscut: Klondike (SUA). Pe Don si Kate i-am cunoscut in 2003 in timpul traversarii Oceanului Indian si a Golfului Aden unde au fost fugariti de pirati. Norocul lor a fost ca aveau un motor performant in comparatie cu barca piratilor. Ne-am bucurat sa-i vedem. Au venit la barca si Kate ne-a furnizat informatii legate de aprovizionare .Ne-am intalnit mai tarziu la Yacht Club si am stat de vorba la un rom-punch. I-am rugat sa-mi dea poza pe care au facut-o in Aden cu mine imbracata in araboaica. Mi-au indeplinit dorinta in aceeasi seara. A doua zi ei au plecat spre Bequia la regata. Sambata(27.03) am stat la barca si ne-am facut temele. Marius a scris jurnalul, eu am scris pentru Jurnalul National. Duminica( 28.03) Marius a reparat motorul de la dinghy care dadea rateuri. Dimineata(29.03) ne pregatim din nou de drum. Am urcat barca de serviciu si motorul, am inchis hublourile . In timp ce Marius scotea ancora, eu la timona urmam directia indicata de Marius. Iesim din golf si ne bucuram de un vant din travers de 20 de noduri. Am depasit insula Santa Lucia si Marius ridica randa. Navigam cu 5 noduri. Pana la urmatoarea insula, Martinique, avem de parcurs 32 de mile. Marius a dat drumul la linia de pescuit. Spera sa avem peste proaspat in meniu. Din pacate planurile lui au fost spulberate, mai precis, agatate. Erau multe bidoane de plastic pe post de geamanduri, de care erau legate scule de pescuit sau custi pentru prins homari. Linia de pescuit s-a agatat de una din geamandurile improvizate. Am pornit motorul si am incercat sa recuperam linia. Am pierdut o momeala scumpa si n-am prins nimic. Sa fie de sufletul pestilor! Am intrat in marele golf Rade de Fort de France. Nu aveam harti cu aceasta insula asa ca Marius a fost precaut, ne-am apropiat incet de zona de ancoraj din dreptul orasului. Am ancorat in apropierea fortului. Insula Martinique este sub administratie franceza iar capitala este orasul Fort de France. Dupa ce am ancorat si Marius a verificat ancorele, ne-am grabit sa mergem la mal. Vroiam sa ne convingem cat de franceza e insula. O prima buna impresie a fost facuta de docul amenajat pentru dinghy. Am strabatut cateva strazi. Orasul e cochet, am remarcat cateva cladiri cu arhitectura deosebita. Am intrebat unde este un supermarket si ni s-a raspuns cu multa amabilitate. Nu eram neaparat cu foamea-n gat. Suntem latini si avem gusturi comune cu dragii de francezi. Incepand cu Trinidad si terminand cu Santa Lucia am fost sub influenta gusturilor anglo-saxonilor. Ne-am repezit ca apucatii la baghetele crocante, branza savuroasa si vinul rosu. Am gasit in sfarsit cafea decofeinizata. Cu asa o prada ne-am intors la barca; nu ne mai trebuia nimic. Vorba lui Marius, citez din jurnalul lui de bord:”nu ne-a mai pasat prea mult de arhitectura locala sau de influenta civilizatiei franceze in Caraibe.” Marti(30.03) am acordat orasului atentia cuvenita. Fortul dateaza ca asezare din secolul 17. Cateva cladiri sunt remarcabil construite: Biblioteca Schoelcher proiectata de arhitectul Henri Picq in maniera lui Gustave Eiffel, cladirea Prefecturii a carei arhitectura este inspirata de Micul Trianon, Versailles, cladirea Teatrului. Un frumos parc amenajat numit Savana si piata de mirodenii sunt alte puncte de atractie. Dupa ce am incarcat memoria digitala cu imagini ale orasului ne-am ocupat iar de noi si slabiciunile omenesti. Am facut o aprovizionare mai serioasa ca doar venea Pastele. Incarcati cu bunatati, cu rucsaci in spate si sacose in maini am ajuns cu greu inapoi la casa noastra plutitoare.
Miercuri(31.03) ne-am trezit de dimineata. Am strans tot si am ridicat ancora. Cum spunea bunica mea, calatorului ii sade bine cu drumul. Plecam cu regretul ca nu am avut timp mai mult sa vizitam in amanuntime insula. Ramane pe data viitoare. Am decis ca vom naviga pana in Dominica, o alta insula stat. Am citit in cartea pilot ca atmosfera nu e prea placuta deoarece sar toti sa ceara bani, sunt ancoraje cu probleme asa ca am decis sa ne oprim in Guadeloupe, insula franceza. Am navigat cu vant bun, am vizitat Dominica de la doua mile distanta, cu binoclul. In cursul noptii am ajuns in dreptul insulei Guadeloupe. Dupa miezul noptii(1.04) hotaram ca cel mai bine ar fi sa navigam fara oprire pana in Saint Martin. Am navigat in continuare cu vele, cu motorul, in functie de dispozitia Zeului Eol. Joi dimineata(2.04) am ajuns in dreptul insulei Montserrat. Insula este cunoscuta datorita eruptiei vulcanului cu acelasi nume in anul 1997. Marius a avut ocazia sa vada insula la doar cateva luni dupa eruptie. Vulcanul fumega destul de serios chiar si acum. De la Montserrat am mai navigat inca 127 de mile. In cursul noptii am vazut tot felul de ambarcatiuni: vapoare, pasagere luminate feeric, yachturi. E o zona foarte circulata. Dimineata (2.04) puteam vedea bine insula Saint Martin. Auzisem atatea povesti despre ea incat imi parea familiara. Marius a lucrat aici cativa ani si era firesc sa fie usor emotionat. Sper sa-si poata revedea prietenii si sa nu fie dezamagit. La ora 8 dimineata am ancorat in Marigot Bay.
Ne asteapta o luna de munca; avem de verificat motorul, de sudat piese, de fixat pilotul de vant. Vom avea o perioada de odihna activa. Suntem multumiti ca am reusit ca in timp record, doua saptamani ,sa vizitam cateva insule din Caraibe apartinand mai multor state. Sunt locuri frumoase care merita vazute. Poate ca descrierile mele au fost saracacioase si nu am putut sa redau cum se cuvine atmosfera caraibiana. Pentru romanii care traiesc si muncesc pe aceste meleaguri sigur nu e de-ajuns. Unii considera aceste locuri Raiul pe pamant. Pentru mine Raiul e un loc de suflet si nu unul de munca. Gradina de la Maneciu si poiana de la Suhard nu le dau pe cea mai frumoasa plaja din lume.
Multumim Jurnalului National pentru gazduire. Expeditia continua.
 Vineri, 11 Decembrie 2009 07:03 | Author: Administrator |   
Ultima actualizare ( Vineri, 11 Decembrie 2009 07:06 )
|
